Masajul terapeutic sau medical, reprezinta unul din mijloacele de tratament fizioterapic (terapie prin agenti fizici), care combinat cu kinetoterapia (terapia prin miscare), poate contribui la prevenirea, vindecarea sau ameliorarea unor afectiuni.
In sens reductionist termenul de masaj terapeutic (medical) este utilizat pentru acea suita de tehnici de masaj folosita pe zona afectata cu scopul dedicat de ameliorare sau vindecare, in acest fel avand o durata redusa (15-30min) si o eficienta cu mult sub posibilitatile reale.
Intr-un sens mai larg si mai aproape de scopul urmarit -eficienta terapeutica-, masajul terapeutic trebuie sa contina o serie de tehnici adaptate specificului pacientului (si nu obligatoriu afectiunii), care aplicate corespunzator si in ordinea propice, va duce la generarea unei stari de echilibru functional si, ulterior, organic, al corpului pacientului.
Corpul fizic dispune de o schema de sanatate/echilibru gestionata in fizic de sistemul nervos central (creier si maduva spinarii); ea permite adaptarea permanenta a corpului intr-un echilibru dinamic la interferentele cu agentii fizici sau non-fizici, din mediul extern sau intern; din acest punct de vedere boala este o modificare adaptativa specifica a corpului fizic la conditiile la care este supus – o noua stare, de echilibru “tensionat”.
“Boala” se produce in acord cu echilibrul anterior si reprezinta o modalitate de raspuns de o inalta inteligenta, a corpului, – care urmareste sa induca modificari corective. Acest tip de raspuns, impreuna cu modificarile corective – nu urmaresc sa vindece boala (concept primordial in abordarile terapeutice clasice) ci urmaresc sa genereze o “alta perspectiva” generatoare de echilibru; acest proces poate duce la intelegerea raportarilor paguboase (alegeri-raspunsuri eronate) generatoare de dezechilibru si sa permita realinierea corpului la schema de sanatate, cu generarea unei stari noi de echilibru.
Se poate spune ca in opinia corpului – boala e nerelevanta – iar ce este relevant este “mesajul” pe care-l transmite boala si schimbarea perspectivei de acceptare-intelegere- care va duce la reechilibrarea corpului.
Termenii de “boala”, “afectiune” sau “diagnostic” – reflecta incercarea unor persoane sau grupuri de a se apara in fata complexitatii dinamice a fiintei umane; dar acesti termeni, cu consectintele folosirii lor, reusesc doar sa “inghete” echilibrul dinamic, sa genereze “retete” universal valabile care nu pot sa functioneze, sa victimizeze, sa culpabilizeze si sa depersonalizeze fiinta umana – deoarece problema nu e niciodata boala. De fapt pacientul ar trebui sa fie ajutat sa inteleaga ca ce i se intampla nu e o problema in sine, ci o posibilitate si o sansa catre “un nou el”.
Da, durerea, suferinta – sunt reale si neobisnuite, dar ele sunt consecinte ale “raportarilor anterioare”, pe de o parte, si “chei” pentru un alt echilibru, pe de alta parte. Nu se poate progresa fara acceptarea si asumarea durerii si a suferintei, dupa cum nu putem pacali acest proces prin medicatie “anestezianta”, de “amortire” (antialgice, antiinflamatorii, etc). Pacientul trebuie ajutat sa intelega ca este in intregime responsabil pentru situatia in care se afla, iar acceptand acest lucru poate gasi “usa” urmatoare. In acest parcurs pacientul are de luptat cu conceptele implantate de mici in mintea noastra – teama si fuga de suferinta si moarte – care il vor presa sa aleaga “anestezia” (fuga) in locul “constientizarii” (asumare).
In consecinta ceea ce se denumeste prin termenul “boala” nu poate fi general valabil pentru toate corpurile si deoarece mesajele pe care le transmite sunt diferite de la caz la caz.
Din aceasta perspectiva si masajul terapeutic trebuie personalizat, adaptat fiecarei persoane in parte. Dincolo de diagnosticul medical, care poate oferi un cadru vag si general de abordare, se vor constata modificarile corpului pacientului si se va stabili un plan terapeutic variabil (protocol terapeutic), adaptat pacientului de la inceput si in dinamica evolutiva de pe parcurs. Fiecare sedinta trebuie sa aduca modificari ample ale parametrilor urmariti. Durata sedintei se va adapta la setul de tehnici aplicat, dar mai ales la “timpul de raspuns” al corpului pacientului, timp necesar pentru initierea si fixarea modificarilor adaptative la protocolul aplicat.